Cu o usoara nostalgie

  • Cu cat se-nsera peste arborii rari,
    cu atat incepeau sa lumineze mai tare
    inimile noastre de hoinari
    cautatorii pietrei filozofale...

    Totul trebuia sa se transforme-n aur,
    absolut totul :
    cuvintele tale, privirile tale, aerul...
    prin care pluteam sau treceam de-a-notul.

    Clipele erau mari ca niste lacuri
    de campie,
    si NOI nu mai conteneam traversandu-le.
    Ora isi punea o coroana de nori, liliachie.
    Ti-aduci aminte suflete de-atunci, TU, gandule ?

     

     

                               (Cu o usoara nostalgie - Nichita Stanescu)

     

     

     

     

     
1 comentariu